top of page
Poza scriitoruluiTania Andreea

Insula Thassos, cele mai frumoase locuri de vizitat

Actualizată în: 23 feb.

CELE MAI INTERESANTE LOCURI DE VIZITAT ÎN THASSOS, GRECIA


Pentru prima noastră călătorie în Grecia am ales Insula Thassos, una dintre destinațiile turistice preferate de români.


Am petrecut o vacanță frumoasă acolo și a fost unul dintre cele mai relaxante concedii pe care le-am avut. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, peisajele sunt superbe, mâncarea delicioasă, iar faptul că poți ajunge acolo cu mașina personală, iți oferă foarte multă flexibilitate.


Situată în partea nordică a Mării Egee, insula Thassos este una dintre cele mai accesibile insule din Grecia, atât pentru români, care reprezintă procentul cel mai mare de turiști, precum și pentru bulgari sau turci, care aleg să iși petreacă vacanța pe Insula de Smarald. Cea mai importantă parte a economiei insulei este reprezentată de turism, iar un procent mult mai mic este reprezentat de cultivarea maslinilor, a nucilor și producerea mierii.



LOCURI DE VIZITAT PE INSULA THASSOS:


Insula, deși este destul de micuță, are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic. Nu am reușit să vedem tot ce ne-am propus inițial, am mai renunțat la unele obiective de vizitat de pe listă, deoarece am decis să ne bucurăm și de statul la plajă și snorkeling, apa fiind absolut minunată.


Satul Panagia, este foarte micuț, dar este considerat cea mai veche localitate de pe insulă. În aproximativ 20 minute îl vizitati pe tot. Este o singură stradă cu case construite în stil grecesc, una dintre ele fiind decorată în stilul celor de pe insulele din sudul țării, cu pereții albi și tocăria albastră. În centrul localității, sunt câteva terase unde se adună în mod special localnicii, dar și câțiva turiști.


În acest sat se poate vizita muzeul de fabricare al uleiului de măsline, care nu este mare, dar intrarea este gratuită. Acest așa-zis muzeu este folosit pentru a aduce cumpărători pentru magazinul cu produse fabricate din măsline.

Ce sa vizitezi pe Insula Thassos: satul panagia de pe insula thassos din grecia

Marble Beach este cea mai faimoasă plajă de pe insulă și este de neratat, dacă ajungeți în Thassos. Nisipul fin, pe care îl găsim în mod normal pe alte plaje, aici este înlocuit de pietricele de marmură absolut superbe.


Există două astfel de plaje de marmură, apropiate ca și distanță una de cealaltă, așa că puteți alege la fața locului pe cea care vă încantă cel mai mult. Ambele plaje sunt dotate cu sezlonguri, umbrele și baruri de unde vă puteți achizitiona răcoritoare și sunt ceva mai scumpe decât cele de pe alte plaje din Thassos.


De asemenea, trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru a parcurge drumul până la plajă, care este neasfaltat și care o să vă prăfuiască mașina foarte tare.


plaja de marmura, marble beach in thassos grecia

La Scala Beach este o plajă amenajată cu hamace, sezlonguri și chiar o mini-piscină. Sezlongul este gratuit, cu condiția să faceți consumație de o anumită sumă, ce poate varia în funcție de perioada în care mergeți acolo.


Aici se servesc atât gustări, bauturi alcoolice, racoritoare, dar și.... muzică. Așa că, dacă doriți să aveți parte de liniste și să auziți valurile mării, atunci această plajă nu este cea mai bună opțiune.


Ce sa vizitezi pe Insula Thassos: la scala beach thasos grecia

Manastirea Sf. Arhanghel Mihail, este crestin-ortodoxă și merită să o vizitați chiar dacă nu sunteți persoane religioase. Priveliștea asupra Mării Egee este una dintre cele mai spectaculoase din Thassos. Pentru a intra în incintă, turiștii trebuie poarte o anumită ținută pe care ei sa o consideră decentă, altfel o să vă ofere diverse articole pe care să le îmbrăcați pentru a efectua vizita.


Interiorul bisericii mi s-a parut destul de interesant și oarecum diferit de ceea ce cunosteam la astfel de locuri. Este o mănăstire de măicute și conform legendei, a fost contruită langă un izvor făcut de către Arhanghelul Mihail.


manastirea sf mihail din thasos grecia

Skala Marion este un sătuc drăgut, în care noi am ales să facem o scurtă plimbare, iar apoi să ne relaxăm la un frappe la una dintre terase. La fel ca și în cazul satului Panagia, și această localitate este micuță și în maxim o oră o vizitați pe toată. În timpul vizitei noastre în acest oraș, am văzut câteva taverne interesante, cu priveliști superbe cătră mare.


scari colorate in scala marion pe insula thassos in grecia

Plaja Aliki, care a fost preferata noastră pentru snorkeling, dar și pentru peisajul absolut superb.


Dacă sunteți iubitori de snorkeling, aici este locul ideal și din ce am experimentat eu, este cea mai bună plajă pentru snorkeling de pe insulă. Nu sunt curenți care să producă valuri, plaja aflandu-se într-un golf, cu munți înalti care o înconjoară. Apa este cristalină și animată de tot felul de peștișori.


Dacă vă plictisiți, există și o potecuță, care face legatura dintre două plaje, unde puteți să faceți o scurtă plimbare și să admirați peisajul. Tot pe această potecă este situat și un sit arheologic cu o fostă cariera de marmură.


Parcarea la această plajă este sus, în stradă, pe marginea drumului. Dacă ajungeți după ora 11-12 este posibil să nu mai gasiți loc. O altă variantă de parcare este jos, la parcările private ale restaurantelor. Aceste restaurante pun la dispoziție turiștilor parcarea și sezlongurile, în schimbul unei sume de bani care poate fi scăzută din nota de plată, dacă alegeți să mâncați la ei. Din experiență, am mâncat la două dintre tavernele de acolo și din păcate, mâncarea nu m-a încantat ( este doar o părere subiectivă).


Plaja Aliki are și o "soră" mai puțin aglomerată. Așa că, dacă nu mai gasiți locuri libere pe plaja principală, plaja secundară este ceva mai salbatică și poate fi o opțiune. Există și acolo sezlonguri cu umbrele de închiriat și se poate face snorkelling. Deși apa nu este la fel de cristalină precum cea de pe plaja mai populară, a fost mult mai interesantă din punct de vedere al faunei marine. Aici am putut admira chiar și câțiva corali.


plaja aliki de pe insula thasos


Plaja Pefkari;


Plaja Pefkari este o plajă încăpătoare, cu nisip amestecat cu pietricele. Are atât zonă de sezlonguri cu umbrele, cât și zone mai salbatice. Deși este deținătoarea steagului albastru, o certificare oferită unor plaje ale lumii care bifeaza anumite criterii care țin de mediul înconjurător și de serviciile oferite, această plajă nu s-a aflat nici macar pe lista lungă a preferatelor mele.


Dacă luați în considerare să faceți plajă aici, mai ales dacă aveți copii, trebuie să stiți că intrarea în apă nu este cea mai sigură , existând zone foarte alunecoase și pietre în care vș puteți răni foarte usor. Noi am petrecut foarte puțin timp acolo din cauza acestui impediment. Pe insula sunt multe alte plaje muuult mai frumoase, decât aceasta (parere pur subiectivă, evident).


Skala Potamias;


Este localitatea în care am avut cazarea și unde am ales să luăm cina în fiecare seară. Majoriatea teraselor de aici au mâncare foarte bună, iar seara devine ceva mai animat, spărgând din atmosfera de viață rurală a insulei. Plaja nu este cea mai frumoasă, are multe denivelări și nisip foarte bătătorit, dar în apropiere este Golden Beach, care este una dintre cele mai mari de pe insulă, fiind mult mai interesantă și mai ingrijită. Din pacate apa a fost cam murdară și acolo, dar plaja are nisip fin.


Skala Potamia din Thassos, grecia

Acestea au fost locurile vizitate de către mine pe Insula Thassos.


Alte locuri de vizitat și plaje de pe Insula Thassos:


- Plaja Paradise, considerată una dintre cele mai frumoase plaje ale insulei, care a fost închisă pe perioada sejurului nostru, din cauza incendiilor;

- Drumeție montană către Muntele Ipsarion;

- Piscina Naturală Giola;

- Plaja Psili Ammos;

- Muzeul Arheologic Thassos;

- Teatrul Antic;

- Plaja Elia;

- Limenas Beach;

- Tripiti Beach;

- Scufundări, rezervări aici;

- Safari cu mașina 4x4, rezervări aici;

- Turul insulei, bilete aici;


CUM AJUNGI ÎN THASSOS:


Pe insula Thassos se poate ajunge foarte usor cu mașina personală. Din București până pe insulă, sunt aproximativ 600 km, pot fi parcurși în 9-10 ore. După trecerea graniței de la Giurgiu, trebuie achizionată vigneta bulgarească. Ghișeele sunt amplasate după punctul de control al pașapoartelor, având opțiunea să cumpărați fie de la automate, unde se face plata doar cu cardul, fie de la ghișee clasice. În Grecia, trecerea de pe continent pe insulă se face cu feribotul, din localitatea grecească Keramoti. Biletele se pot achiziționa direct din port în timp ce asteptați îmbarcarea, care dacă aveți noroc, va fi rapidă și fără stat la coadă.


Dacă nu conduceți, există și varianta de autocar sau curse charter cu avionul către un aeroport din apropierea insulei, operate de catre anumite agenții de turism. Ca și transport pe insulă, se pot achiziționa tururi organizate cu barca sau cu autobuz (am lăsat câteva linkuri la sfarșitul articolului).



UNDE SĂ TE CAZEZI ÎN THASSOS:


Cazarea am rezervat-o prin Booking, la Castle Pontos, din Scala Potamias și am ales varianta cu mic dejun inclus. Camera a fost dotată cu aer condiționat (model mai vechi, dar a funcționat) și a fost curată. Micul dejun a fost același în fiecare zi, destul de bun, dar aș fi preferat să fie ceva mai variat.


Alte variante de cazare, cu note foarte bune:


- Nikoleta Luxury Villa - este o vilă superb amenajată, cu piscină exterioară, care are atât camere simple de două persoane, cât și camere de familie. Este situată în apropiere de orașul Thasos.

- Hotel Sirines - este o unitate de cazare de tip apartament, cu camere spațioase, dotate cu chicinetă proprie. Este situată în Potos.

- Hatzoudis Luxury Suites - cazare de tip apartament, cu chicinetă privată, gradină, terasă si grătar. Este situat în Chrisi Ammoudia.

- Astir Notos - unitate de cazare cu camere pentru familii. Parcarea și internetul sunt incluse în prețul cazării. Este situată în Potos.

-Hotel Karagiannis - unitate de cazare cotata la doua stele, situata in Limenaria. Parcarea si internetul sunt incluse in pretul rezervarii;

-Studios Maria - unitate de cazare de tip apartament, cu chicineta privata. Parcarea si internetul sunt incluse in pretul rezervarii;


Ca și loc de luat masa, am ales tavernele din Skala Potamias, majoritatea aveau mancare foarte bună, și spre surprinderea mea, opătarii erau fie români, fie greci care vorbeau românește. Am încercat și tavernele de la plaja Aliki, dar nu m-au convins, mâncarea nu mi-a placut nici mie, nici familiei.

Ca și suveniruri, am ales să cumpăram, pe lânga clasicii magneți, miere și produse din măsline (ulei, săpun, creme etc), acestea fiind produsele tradiționale fabricate pe insulă.



CONCLUZIE DESPRE INSULA THASSOS


În concluzie, Thassos a fost o surpriză placută, în mod special apa, atât de caldă, cristalină și perfectă pentru snorkelling. Nu degeaba este numită Insula de Smarald. Spre deosebire de multe dintre insulele grecesti, este ceva mai ieftină și este foarte rurală. Uneori ai senzația că te afli într-un loc uitat de lume, în special pe drumurile către plaje, care nu sunt asfaltate. Cu siguranță o să revin în Thassos, mi-au ramas foarte multe locuri de vizitat, este la o aruncatură de băt de România, iar prețurile sunt destul de accesibile.


Orice întrebări legate de această locație, pot fi lăsate în comentarii.


Citește și despre o altă insulă grecească, Zakynthos. sau despre un loc unic în lume, Meteora.


Citește despre alte insule superbe din Europa, pe care merită să le vizitezi: Insula Tenerife și Insula Capri.



Pentru a fi la curent cu ultimele postări, vă invit să vă abonați la newsletter, este necesară doar adresa de email.


Pentru mai multe destinații de călătorie și fotografii, mă puteți urmări pe Instagram.


Multumesc că ați citit!










Fotografiile si textul sunt protejate de legea dreptului de autor.

Acest articol contine linkuri de afiliere!

Autorul acestui articol nu este responsabil pentru alegerile cititorului, indiferent de consecintele negative sau pozitive ale actiunilor intreprinse de acesta dupa citirea oricarei pagini de pe acest website!

2 Comments


mimimihaela.75
Jun 10, 2022

Cu nerăbdare așteptăm și noi să petrecem concediul in insula Thassos.Am citit toate recomandările ,mulțumim.

Like
Tania Andreea
Tania Andreea
Jun 11, 2022
Replying to

Concediu placut va doresc! :)

Like
bottom of page