top of page
Poza scriitoruluiTania Andreea

Castelul Bran, cel mai vizitat castel din România

Actualizată în: 25 nov. 2023

Castelul Bran este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România și cred că sunt puțini români care să nu-l fi vizitat măcar o data. Era tot timpul pe lista obiectivelor turistice pe care urma să le vedem în excursiile de o zi din timpul copilăriei, organizate de către școala gimnazială și eram tot timpul încantată să îi calc pragul. Situația nu s-a schimbat cu mult nici în viața mea de adult, vizitând acest loc de două ori deja.


Castelul Bran a devenit celebru si pe plan international, fiind cel mai vizitat castel de catre turistii straini. Aceasta faima internationala i se datoreaza scriitorului Bram Stocker, care mentioneaza castelul ca fiind resedinta personajului principal din opera sa de fictiune, Contele Dracula. Ulterior, personajul Dracula a fost asemanat cu Vlad Tepes, mai mult ca o confuzie a numelui tatalui sau, Vlad Dracul, dar si legat de cruzimea conducatorului Tarii Romanesti, care a devenit celebru pentru felul in care se razbuna pe dusmanii sai. Cu toate acestea, dupa cum bine stim, Vlad Țepes nu a locuit la Castelul Bran, singura legatura considerata viabila de catre istorici, este ca acesta ar fi fost tinut captiv doua luni in aceasta locatie de catre Matei Corvin.


Prima mentiune cu privire la castelul Bran este din anul 1377, cand s-a oferit autorizatia de construire. Scopul cladirii era sa functioneze ca o fortareata militara, menita sa protejeze Transilvania de catre otomani, iar constuirea sa a durat 11 ani. Se considera ca in acelasi loc in care se afla Castelul Bran, ar mai fi fost o constructie realizata de cavalerii teutoni, dar nu s-a gasit nicio dovada concreta care sa sustina acest lucru.


In anul 1920, regina Maria a devenit proprietara castelului, dupa ce primarul de atunci al Brasovului i l-a facut cadou. Familia regala l-a transformat in resedinta de vara si in urma unor renovari s-a descoperit un pasaj secret intre etajele castelului. In anul 1948, castelul a fost confiscat de catre regimul comunist, iar in anul 2006, a fost restituit proprietarului de drept, mostenitorul principesei Ileana, fiica reginei Maria si a regelui Ferdinand.


Arhiducele Dominic de Habsburg, mostenitorul familiei regale si actualul proprietar, a incercat sa vanda castelul, punandu-l la vanzare pentru suma de 60 milioane euro. Nu s-au gasit cumparatori, astfel ca, arhiducele s-a reorientat, oferind castelul doar spre inchiriere pentru petreceri private, atunci cand exista cerere si se estimeaza ca un weekend cu aer medieval la castel, ar costa in jur de 300.000 euro.


VIZITAREA CASTELULUI BRAN


Castelul este deschis pentru vizitare in fiecare zi, programul fiind diferit in functie de zile si anotimp. Pentru a nu crea confuzie in caz de modificari, cel mai bine verificati pe site-ul oficial. Biletul pentru un adult costa 55 lei.


Pe langa vizitarea interiorului castelului, unde puteti explora sala de arme, dormitoare, sufrageria si alte incaperi, se poate vizita si muzeul cu mobilier din diverse epoci si colectii de arta.


Castelul Bran - vizitarea interiorului

În timpul vizitei, se poate admira arhitectura gotică a castelului, precum si panorama frumoasă a imprejurimilor sale. De asemenea, puteți explora curtea castelului și grădina din jur, care oferă o atmosferă pitorească.

interiorul Castelului Bran

Pentru o vizitare completa, mai bogata in informatii, puteti apela la un ghid audio. Pe langa castel, puteti sa ii bucurati pe cei mici cu o vizita la Tunelul Timpului si/sau la expozitia de tortura medievala. Pentru ambele se plateste in plus, intrarea fiind 20 lei, respectiv 10 lei.


CEA MAI FRUMOASA PRIVELISTE CATRE CASTELUL BRAN


Daca nu v-ati multumit cu privelistea de jos asupra castelului, dar nici cu cea de la castel asupra imprejurimilor, atunci am o veste buna. Exista un punct de belvedere atat asupra Castelului Bran, cat si asupra zonelor care-l inconjoara. Trebuie doar sa fiti dispusi sa urcati aproximativ 5 minute de la drumul principal, pana in varful unui deal.


Castelu Bran vazut de la punctul de belvedere

Ca si destinatie finala trebuie sa ajungeti la una dintre cele doua cruci de pe dealurile de langa castel. Cea cu privelistea cea mai frumoasa este chiar vis-a-vis de castel, in partea dreapta a acestuia. Trebuie sa traversati paraul si veti vedea o poienita cu un monument. Poteca urca pe langa acel monument si este nemarcata.

Priveliste panoramica in apropiere de Castelul Bran

Cu siguranta, este una dintre cele mai frumoase locuri de unde puteti admira Castelul Bran, astfel ca o recomand fara sa stau pe ganduri.


Priveliste panoramica asupra Castelului Bran


CUM AJUNGI LA CASTELUL BRAN


Castelul Bran se afla la 190 km de Bucuresti si la 30 km de Brasov.


Cea mai usoara varianta de a ajunge aici este cu masina, fie cea personala, fie una inchiriata.


Se poate ajunge si cu transportul public. Din Bucuresti, exista varianta cu trenul pana la Brasov, apoi autobuz de la Stadionul Municipal pana la Bran.


Exista si varianta excursiilor organizate, pentru mai multe detalii si rezervari, click aici.


CE POTI VIZITA IN LOCALITATEA BRAN:


Branul și zonele care inconjoara aceasta localitate sunt unele dintre cele mai turistice locuri de la noi din tara. Indiferent de anotimpul in care ajungenti pe aceste meleaguri, sunt convinsa ca se vor gasi activitati care sa vi se potriveasca si care sa va placa.


Activitati in Bran si obiective turistice de vizitat:


- Plimbare pana la Manastirea Bran;


Manastirea Bran este asezata intr-unul dintre cele mai pitoresti locuri din zona, putin in afara comunei. Este o zona linistita, in care a fost construit un schit, destul de recent, in anul 2006. A fost construit in memoria soldatilor eroi, cazuti pe front in primul razboi mondial. Ulterior cladirea a fost transformata in manastire.


- Vizitarea Muzeului National Bran;


Muzeul National Bran este unul dintre cele mai interesante muzee din tara noastra si totodata, unul dintre cele mai trecute cu vederea locuri. Dupa vizita Castelului Bran, este musai sa treceti si pe la acest muzeu, mai ales ca pretul de intrare este foarte mic. Aici puteti admira mobilier de colectie care a apartinut familiei regale.


- Drumetie pe una (sau mai multe) dintre potecile marcate care pornesc din Bran. Aveti ca optiuni traseele:


- Bran- Stana din Gaura- Cabana Omul. Traseul este marcat cu cruce rosie, are o diferenta de nivel de 1700 metri si dureaza 6-7 ore. Incepe din centrul Branului si urmand in amonte Paraul Poarta, pana la capatul strazii, unde marcajul urmeaza drumul forestier. Este un traseu de vara, nu se recomanda sa il parcurgeti pe timpul iernii.


- Bran- Varful Scara- Cabana Omul. Traseul este marcat cu triunghi galben si dureaza in jur de 7-8 ore. Are acelas punct de inceput ca si traseul precedent, doar ca acest traseu urmeaza drumul forestier pana la capat, urmand apoi sa urce catre creasta Tiganesti.


- Bran- Culmea Tiganesti- Cabana Omul. Traseul este marcat cu banda rosie, iar parcurgerea lui dureaza in jur de 7 ore. Punctul de inceput este de-a lungul Vaii Poarta, pana la Podul Oprisului, unde traseul urca spre stanga.


- Plimbare cu ATV-ul;


Daca drumetiile nu va pasioneaza, sau vreti sa va bucurati de o plimbare in natura fara sa faceti efort fizic, puteti lua in considerare o plimbare cu ATV-ul. In Bran sunt cateva firme de la care puteti sa inchiriati si care va ghideaza pe traseele pe care sa le urmati, astfel incat sa nu deranjati prea mult cu zgomotul produs de aceste vehicule.


- Relaxare la terasa sau la un restaurant;


Fie ca statul la o cafea, sau la un suc la terasa, sau in interiorul unui restaurant este activitatea principala a zilei, fie ca alegeti sa va destindeti dupa o zi lunga de explorat si vizitat, consider ca este un mod de relaxare care incanta si multumeste orice tip de turist. De curand, am aflat de un restaurant interesant, aflat la 5 minute de condus din Bran. Se numeste D.O.R si este una dintre cele mai frumoase si interesante locatii de acest gen din Romania. Pentru a lua masa acolo este necesara o rezervare facuta cu minim 24 ore inainte.


- Activitati organizate de agentii turistice;


Pe langa activitatile pe care le-am prezentat mai sus, puteti sa va rezervati activitati in cadrul unor agentii turistice. Sunt ideale daca vreti sa socializati si sa intalniti oameni noi si sa va faceti prieteni. Puteti alege dintre activitati precum: plimbare cu bicicleta, drumetii, alpinism. O astfel de agentie, cu sediul in Bran este Gonomad. Langa Bran, pe Cheile Rasnoavei, exista posibilitatea sa faceti bungee jumping, pentru care este necesara o rezervare in prealabil.


-Explorarea împrejurimilor;


Dacă sunteti in cautare de castele precum Castelul Bran, relativ aproape sunt: Cetatea Rasnov, Castelul Cantacuzino si Castelul Peles.


Pentru cei care preferă natura, exista drumetii scurte catre cascade, pesteri sau cabane. In zona este Pestera Valea Cetății, Cascadele de pe Canionul 7 Scări, Pestera Liliecilor si Cascada Urlatoarea.


UNDE SĂ TE CAZEZI ÎN BRAN


Dintre unitățile de cazare disponibile in Bran, cele care mi-au atras atenția și au note bune pe Booking, sunt:


- Pensiunea Montan din Bran, sat Simon SPA indoor- o pensiune cu piscina interioara, gratar, internet si parcare incluse în preț.


- Club Vila Bran - locatie de cazare cu doua piscine, parcare si internet incluse in preț.


Dacă sunteți in cautare de campinguri, puteți lua în considerare Heaven Camping Resort Bran. Dispune de locuri atat pentru rulota, cat si pentru corturi.


CONCLUZII DESPRE CASTELUL BRAN


Castelul Bran este unul dintre cele mai vechi castele de la noi din țară, un loc care respira istorie si pe care merita sa il descoperiti, daca nu ați facut-o deja. Pentru mine, ramane un loc fascinant si deosebit. Trebuie sa recunosc, nu il consider cel mai frumos castel din Romania, dar il consider unul dintre cele mai importante din punct de vedere istoric. De asemenea, nu ma omor nici dupa felul in care este prezentat castelul, mai ales strainilor, iar standurile vanzatorilor de chinezarii legate de Dracula, mi se pare ca strica farmecul istoric al locului. Daca puteti trece de aceste aspecte, cu siguranta ca si pe voi o sa va incante o vizită la Bran.



Pentru a fi la curent cu ultimele postari, va invit sa va abonati la newsletter, este necesara doar adresa de email.


Pentru mai multe destinatii de calatorie si fotografii, ma puteti urmari pe Instagram.


Multumesc ca ați citit!










Fotografiile si textul sunt protejate de legea dreptului de autor.

Acest articol contine linkuri de afiliere!

Autorul acestui articol nu este responsabil pentru alegerile cititorului, indiferent de consecintele negative sau pozitive ale actiunilor inteprinse de acesta dupa citirea oricarei pagini de pe acest website!


Comments


bottom of page