top of page
  • Poza scriitoruluiTania Andreea

Turul Scotiei, cele mai frumoase locuri de vizitat

Actualizată în: 14 oct. 2023

Scotia este una dintre tarile pe care am avut sansa sa le vizitez de mai multe ori, putand astfel sa bifez cateva locuri superbe si totodata sa imi fac o idee despre ceea ce poate oferi aceasta tara din punct de vedere turistic.


Foarte multi turisti aseamana Scotia cu Islanda si o caracterizeaza ca fiind sora mai mica a acestei tari. Eu nu am fost in Islanda pentru a confirma aceasta teorie, dar pot spune ca din fotografii, asa ar parea. Intinderi uriase de pamant, cat cuprinzi cu privirea si putine zone locuite. Ai impresia ca te afli intr-o pustietate nemarginita.


Din pacate, exista o singura modalitate de a vizita aceasta tara fara a rata foarte multe obiective turistice si locuri salbatice. Si anume: cu masina. Orice alta varianta ati alege, o sa fiti limitati si nu o sa puteti explora asa cum trebuie. Pana la urma, Scotia este definita de locuri greu accesibile, natura si salbaticie, iar o vizita aici este, de obicei, caracterizata cu petrecut mult timp in masina.


Evident, se poate vizita si fara masina, doar ca sunteti limitati la a vizita orase mari, care nu sunt multe si nu sunt cele mai frumoase locuri pe care le puteti vedea (cu exceptia capitalei, Edinburgh). Am lasat, totusi, la sfarsitul articolului cateva locuri pe care le puteti vedea fara masina.


In acest articol o sa va propun o idee de itinerar de 7 zile, la care mai puteti adauga, daca aveti mai mult timp la dispozitie si cateva locatii din nordul Angliei. Am scris articole despre locatii superbe de acolo, precum Insulele Farne sau Insula Sfanta.


  1. Itinerar Scotia cu masina:


Ziua 1 si 2 - Edinburgh


Avand zboruri directe din Romania catre Edinburgh, propun inceperea calatoriei de acolo. Pentru acest oras recomand sa alocati minim o zi intreaga, de preferat doua zile. Am scris un articol separat cu privire la recomandarile de calatorie pentru Edinburgh.


Dupa cele doua zile petrecute in Edinburgh, recomand inchirierea unei masini. Las un mic ghid, la sfarsitul caruia sunt cateva site-uri de unde puteti cauta cea mai buna oferta.


Daca doriti sa petreceti o singura zi in Edinburgh, cealalta zi o puteti rezerva pentru a vizita Insula Bass Rock, care este un paradis al pasarilor. Se poate ajunge cu barca din localitatea North Berwick.


itinerariu scotia locuri de vizitat, prima destinatie de calatorie, edinburgh

Ziua 3 - De la Coasta Estica, pana la Inverness


In cea de-a treia zi pornim catre Castelul Dunnottar. Acest castel este, de fapt, o ruina a unei fortarete din perioada medievala, situata pe o stanca de la malul marii. Vedeta acestei locatii este privelistea absolut superba, care poate fi admirata atat de pe plaja, cat si din unele puncte de belvedere din apropierea fortaretei.


Dupa vizitarea acestei locatii, facem o oprire in Aberdeen, la Torry Battery pentru a admira delfinii. Tot in acest oras, puteti servi si pranzul. Am scris un articol separat despre Aberdeen, acolo veti gasi mai multe informatii despre locatia exacta a punctului de observare al delfinilor.


Urmatoarea oprire a zilei este New Slains Castle, care este o ruina a unui castel. La momentul vizitei noastre, nu era nimic amenajat acolo si se putea intra gratuit. La fel ca si in cazul Dunnottar, privelistea asupra stancilor cazute in mare este vedeta locatiei.


Ultima oprire, pentru cazare si cina, si daca mai aveti timp si energie, pentru vizitarea orasului Inverness. Este un orasel micut, care poate fi vizitat la pas intr-o ora, maxim doua.



Ziua 4- Inverness, Loch Glass si Isle of Skye


Ziua a patra incepe cu vizitarea orasului Inverness, daca nu reusiti sa il vizitati in ziua 3.


Urmatorul obiectiv turistic este Loch Glass. Se poate ajunge cu masina doar pana cand intalniti o bariera/poarta catre un drum forestier. Daca setati navigatorul, acesta o sa va directioneze catre un drum privat. Daca ati ajuns la drumul privat (veti sti ca e privat deoarece este o poarta), trebuie sa intoarceti si sa parcati masina in zona barierei si sa va bucurati de o plimbare de o mila-doua prin padure. Noi am avut norocul sa vedem atat mistreti, cat si caprioare in drumetia noastra catre lac.


In incheierea zilei, ne indreptam catre una dintre cele mai frumoase zone ale Scotiei, Isle of Skye, unde va puteti caza si lua masa. As alege zona de mijloc a insulei, ca si base-camp, cum ar fi Portree, pentru a ajunge mai usor la locatiile turistice.


Loch Glass, unul dintre cele mai frumoase locuri din scotia
Loch Glass

Ziua 5 - Isle of Skye


Ziua a cincea as dedica-o in totalitate explorarii Isle of Skye. In functie de ceea ce va face cu ochiul mai bine, puteti alege ce sa vedeti. Daca aveti mai multe zile la dispozitie, puteti petrece aici doua zile.


Ce puteti vedea pe Isle of Skye:


- Old Man Storr;

- Kilt Rock;

- Quiraing walk;

- Fairy Glen;

- Ewen Castle;

- Fairy Pool;

- Dunvegan Castle;

- Neist Point Lighthouse;

- Talisker Beach;

- Talisker Distilery;

- Brother's Point;


Ziua 6 - locatii foarte cunoscute


In ziua a sasea, va puteti indrepta catre Loch Ness, una dintre cele mai cunoscute destinatii turistice din Scotia. In apropierea acestui lac, se afla un alt lac, numit Loch Tarff, pe care merita sa il vedeti deoarece se afla la cateva minute de condus.


Urmatoarea oprire poate fi la Viaductul Glefinnan, care a devenit o atractie turistica dupa ce a fost filmat si a aparut in filmele Harry Potter.


Ziua se incheie cu vizitarea zonei Fort William si a epavei de la Corpach. In aceasta zona va fi si cazarea.

plaja corpach cu epava de la fort william din scotia
Corpach

Ziua 7- tur catre sud


Urmand drumul A82, plecam catre sud, cu directia Edinburgh. In drum, se pot face cateva opriri pentru plimbat si explorat la pas. Puteti lasa masina intr-una dintre parcari si sa faceti o scurta drumetie pe una dintre potecile din Glencoe.


In coborarea catre sud, se poate vizita si Loch Lomod si/sau Kilchurn Castle.


Odata ajunsi inapoi in Edinburgh, se poate restitui masina si pentru a sta mai comod si fara griji, va puteti caza chiar la unul dintre hotelurile din aeroport.


Glencoe, scotia unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in scotia

2. Itinerar Scotia fara masina:


Daca din diverse motive nu puteti inchiria masina, exista si optiunea de a vizita Scotia in cadrul tururilor organizate. Singurul dezavantaj este ca nu alegeti intocmai ceea ce sa vizitati. Evident, avantajul este ca nu trebuie sa va mai stresati cu schimbatul cazarilor si nici cu planificarea unui itinerar.


Din Edinburgh, exista cateva optiuni de vizitat:


- Loch Ness, Glencoe si alte locatii din Highlands, bilete aici.

- Glefinnan, Fort William, Glencoe, bilete aici.

- Plimbare cu trenul Hogwards Express catre Highlands, bilete aici.


De la Edinburgh, puteti merge cu trenul pana la Inverness si puteti rezerva excursii si de acolo:


- Isle of Skye si Eilean Donan Castle, bilete aici;

- Doua zile pe Isle of skye cu vizitarea mai multor locatii, bilete aici.



CONCLUZII


Acest itinerar este o alegere strict personala, in functie de ceea ce mi-a placut mie, si din ce cred eu, am ales unele dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in Scotia. Sunt multe alte locuri pe care le-am vazut, dar din motive strict subiective, am ales sa nu le recomand. De asemenea, nu am pus Glasgow pe lista. Este unul dintre orasele pe care nu am apucat sa le vizitez, dar daca aveti mai mult timp la dispozitie, il puteti trece pe lista. Evident, sunt o multime de alte locuri de vazut si de vizitat, dar nu cred ca ne-ar ajunge nici cateva luni sa le vedem pe toate.


Pe canalul meu de Youtube, gasiti si doua vloguri in limba engleza din Scotia. Daca v-a placut, lasati-mi un like la video si un subscribe canalului.


Pentru a fi la curent cu ultimele postari, va invit sa va abonati la newsletter, este necesara doar adresa de email.


Pentru mai multe destinatii de calatorie si fotografii, ma puteti urmari pe Instagram.


Multumesc pentru ca ati citit!










Fotografiile si textul sunt protejate de legea dreptului de autor.

Acest articol contine linkuri de afiliere!

Autorul acestui articol nu este responsabil pentru alegerile cititorului, indiferent de consecintele negative sau pozitive ale actiunilor inteprinse de acesta dupa citirea oricarei pagini de pe acest website!



bottom of page